PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

VINE FOAMEA ȘI NE BATE VÂNTUL PRIN BUZUNARE, DAR MALL-URILE VOR FI DESCHISE

Publicat pe: 12 Jun 2020
Categorii: Actualitate

FOTO: Moise.ro

Ne așteptam sau nu, uite că avem deja cetitudinea picajului ăla economic în care cineva ne-a împins  și acum nu mai recunoaște. Să spunem noi cine a facut asta sau să arătăm doar cu degetul?

Picăm fără parașută către o zonă a sărăciei în care am mai fost și din care am reușit cu greu să ieșim, dar fără învățăminte, pentru că suntem tratați ca niște parașute ieftine.

Ultimele date ale I.N.S. ne arată că, în luna aprilie, încasările firmelor cu profil industrial au scăzut cu 40%. Chimia, industria ușoară, cea auto și cea a mobilei, sunt cele mai afectate.

Dar nu cred că trebuia să avem aceste date, care în mod sigur ne vor fi explicate de guvernanți prin gogoși politice, pentru că fiecare am simțit pe pielea noastră cum scade coșul de cumpărături și crește suma pe care o plătim. Până acum, ușor dar sigur.

Ar putea fi cumva paradoxal, dacă ne gândim că ministrul finanțelor Cîțu ne-a spus că valoarea leului se menține, inflația la fel și deci, noile politici, vor face ca leul o să fie atât de puternic încât va mânca euro la micul dejun. Noi știm că leul e regele, dar al animalelor și nu al monedelor cum ne duce de nas omul cu selfie-urile. Să fi fost oare o altă minciună dată drept declarație politică?

Și dacă asta n-ar fi de ajuns, același institut ne anunță că alimentele s-au scumpit cu aproape 5% în primele cinci luni ale anului, cele mai mari scumpiri fiind la fructele proaspete, cartofi, legume și fasole. Scumpiri au mai suferit și produsele de morărit și panificație, carnea și produsele din carne, brânza, ouăle și energia.

Până acum soarta a ținut cumva cu noi, pentru că ieftinirea carburanților a compensat scumpirile, dar noile date nu mai influențează favorabil soarta și veniturile românilor se vor diminua de la lună la lună, odată cu puterea de cumpărare. Pentru că lipsesc măsurile economice concrete de compensare și totul e lăsat în voia sorții, iar recesiunea mondială oricum vine și noi nu suntem mai cu moț, ci doar cu cîț.

Dar să nu fim atât de pesimiști. Să ne continuăm stilul de viață orientat către distracție, concedii și plimbări, așa cum ne susțin guvernanții să o facem. Pentru că ne vor deschide mall-urile, piscinele, sălile de sport și altele de acest gen, iar delirul celor mulți se învârte în jurul acestor plăceri fără de care nu putem trăi.

Chiar dacă curând vom fi și mai săraci, măcar vom fi sănătoși, destinși și în trend cu moda. Asta, până când vom realiza că monstrul din stomac urlă și ca să-l amuțim vom strânge cureaua aia strălucitoare care ține pantalonii scumpi să nu cadă și să rămânem în fundul gol.

Incertitudinea și lipsa de viziune a guvernului accentuează instabilitatea și după cum se vede, fiecare intervenție se referă la cum vom face, ce vom face și cum vom avea în vedere, neexistând ceva concret în afară de vorbele în vânt. Grav e ca același vânt bate și prin buzunarele noastre. 

Poate că, până la momentul în care veți fi citit această scriere, guvernul a aprobat deja planul de relansare economică și uimirea va fi atât de mare, astfel încât veți spune ca sunt un mare prost și n-am avut dreptate. Sau poate nu. Atunci toți vom înghiți în sec și vom mai strânge cureaua cu încă o gaură. O gaură din aia neagră în care ne-au băgat adânc guvernanții incompetenți și inconștiența noastră. 

Declarațiile premierului nu mă contrazic și austeritatea ne va lovi peste bot chiar dacă purtăm mască. Pensiile nu vor crește, alocațiile pentru copii nu vor fi majorate și celelalte venituri vor fi înghețate. Înghețate pe hârtie zic, pentru că puterea de cumpărare va scădea drastic, va crește șomajul și atunci cu 100 de lei ne vom putea cumpăra 3 suluri de hârtie igienică pentru că sunt în preferințele de bază ale românului.

Așa că, putem să isterizăm în continuare despre necesitatea prelungirii stării de alertă și să nu avem în vedere că am intrat de fapt, fără decret dar cu susținere prezidențială, în starea de urgență a foamei.

În același timp, o să vină alegerile și vom avea circ pentru că pâine nu ne mai dă nimeni. O ne uităm la ea gândindu-ne că oricum e nocivă pentru că îngrașă și prostește.

Așa că, după cum vedem, cea mai eficientă măsură e să TAI CHELTUIELILE DE LA BUGET ȘI MAI ALES TOATE BENEFICIILE POPULAȚIEI și asta înseamnă să fi relaxat.

în rest, Dumnezeu cu mila! 


Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.