PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

POLITICIAN SAU INFLUENCER ÎN ROMÂNIA- 2020 (UNBOXING ȘI REVIEW)

Publicat pe: 14 Jun 2020
Categorii: Monden

FOTO: Rappler

Ca să avem un răspuns la întrebarea politician sau influencer, ar trebui să vedem ce este unul și ce e celălalt.

Primul, este o persoană care desfășoară o activitate politică, mai ales în interesul său sau al grupului din care face parte. (dex.)

Influencer, ar fi o persoană care și-a creat o bază mare de fani în cadrul comunităților digitale. Termenul e relativ recent preluat în online-ul românesc.

Observăm că sunt definiți oarecum asemănător, dacă ne raportăm la grupurile mari de persoane cărora se adresează. Când vorbim de scopuri vedem că, în general, sunt aceleași. Adică interesul personal primează în ambele cazuri.

Mijloacele folosite se confundă, ambii folosind imaginea proprie, discursuri, materiale publicitare, promisiuni și sunt într-o permanentă mobilitate. Asta pentru a se adapta la cerințele celor cărora se adresează.

De asemenea, în spatele fiecăruia stă o echipă care asigură P.R.-ul și toată logistica necesară. Totul pare normal și comunitățile se adună în jurul fiecaruia pentru a-și îndeplini niște convingeri comune.

Asta la modul ideal, pe timpul cât își creează grupurile pe fiecare nișă și până când notorietatea ajunge la cote care să le asigure calitatea de influencer și respectiv, de politician.

Să revenim totuși la realitate și dacă facem un simplu exercițiu de imaginație, vedem rezultatul pe care îl întâlnim în cotidianul din preeria Romaniei.

Așa că, să introducem în discuție și ipoteza în care există un interes susținut de branduri, companii, instituții sau altele, pentru care acestea ar investi sume considerabile. Cu o mică precizare, marile comunității din jurul fiecaruia nu știu despre acest aspect și clienții au pretenții de prezentare fără cusur.

Uite cum apare imaginea politicianului și influencerului român, care, pentru atingerea interesului propriu, se dezic de principiile care le-au confirmat notorietatea și se fac frate cu necuratul. Să nu generalizăm pentru toate cazurile, dar nici nu putem să nu spunem ca sunt destui astfel de mojici și numărul lor crește constant.

Cu toate astea, ei tranzacționează în continuare încredere și inspiră audiența. Pentru că omul nu știe și dacă totuși află, există metode prin care cei din spatele fiecăruia vor demonstra că dracul nu-i chiar așa de negru.

Având în vedere vechimea și experiența acumulată în istorie, e clar ca primul în branșă a fost politicianul, dar nici influencerul nu stă pe loc. 

În prezent ambii se specializează, iar rezultatele sunt remarcabile pentru că reușesc să propovăduiască în așa mod încât urmăritorii cred totul și nu se dezic.

Ne influențează viata și de multe ori, imaginile false și mesajele neadevărate pe care le transmit, ne produc traume, inclusiv fizice, dar nu ne dezicem și, pe alocuri, mai vrem.

Asa că, după acest scurt unboxing și review comparativ al celor două produse românești, rămâne în continuare întrebarea: POLITICIAN SAU INFLUENCER? 

Voi ce ați raspunde? Aștept părerea ta mai jos, la secțiunea de comentarii. 


Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.