PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

O SOLUȚIE CARE SALVEAZĂ ÎNVÂȚĂMÂNTUL

Publicat pe: 4 Oct 2020
Categorii: Actualitate

Școlile și-au început activitatea adaptat la situația actuală și, în multe cazuri, procesul de învățământ se desfășoară în sistem hibrid iar evoluția pandemiei determină ca sistemul de bază să devină cel online.

Realitatea ne arată că treaba nu merge și lipsurile materiale atârnă greu în calitatea actului didactic. Pe lângă partea cu neajunsurile de ordin tehnic (tablete, conexiune, aplicații etc.), sistemul are probleme grave cu cadrele didactice care, din diferite motive, sunt depășite de situație și refuză să muncească în astfel de condiții.

Guvernanții se laudă cu performanța de a redeschide școlile, dar nu amintesc nimic despre calitatea procesului de învățământ.

Mai mult, neputința de a gestiona fenomenul e ascunsă sub preșul demagogiei. Lipsa măsurilor concrete pentru adaptarea sistemului la noua situație, cum ar fi cursurile de specializare și o altă programă școlară, e contracarată cu acuze la adresa profesorilor care sunt considerați vinovați pentru că nu reușesc să se adapteze la noul sistem.

Știam cu toții, dinaintea pandemiei, că unii învățători și profesori nu au ce căuta la catedră (lipsa pregătirii, a abilităților și a interesului) însă aceștia sunt menținuți din cauza deficitului. După cum vede toată lumea, haosul e menținut tocmai de cei care ar trebui să dea linia ministerului, să stabilească regulile și să facă curățenie în sistem.

Despre Monica Anisie și echipa ce o consiliază ar fi multe de povestit dar, concis, nu e nimic de spus. Aceștia sunt zero barat și, pe lângă faptul că nu ajută, mai mult încurcă. Săraca Anisie nu poate mai mult și, ca punct de sprijin, se uită în gura idolului ei Orban, iar asta nu o salvează pe ea ci ne distruge pe noi.

Una din multele situații în care superficialitatea și penibilul inundă cotidianul e declarația lui Șică, pe care Anisie o va considera ideea ce poate salva învățământul românesc:

„Să fim cinstiți, online-ul este deja un lucru care există în viața noastră. Toți avem, cei mai mulți, conturi de Facebook, știm ce înseamnă live-uri, cum să nu poți să te adaptezi să predai online”.

Declarația AICI

Cu alte cuvinte, discuțiile private cu familia sau cu prietenii, live-urile cu serbări de stabor la gratare și alte conexiuni care implică o aplicație și o cameră de filmat rezolvă problemele cu predatul lecțiilor în sistem online. Așa se poate rezolva partea calitativă a procesului didactic, aspect nesoluționat de autorități pe timpul vacanței când puteau fi desfășurate cursuri de specializare.

Practic, în lipsa sprijinului autorităților, cadrele didactice pot apela direct la sursă, pentru că metode și formatori se găsesc peste tot.

Să fie autodidacți și, dintr-o privire aruncată pe site-urile de specialitate, pot identifica cei mai sensibili, expresivi si mai buni comunicatori din domeniile vlogging-ului și videochat-ului.

Printr-o metodă la îndemână pot găsi sediul materiei în domeniul comunicării informației. Vorbim despre calitatea actului în mediul online, indiferent de natura acestuia și, până la inestimabilul Orban nimeni nu s-a gândit la așa ceva.

Mai mult, din discursul valoros promovat de Ludovic, cei interesați au și soluția pentru ocuparea posturilor vacante din școli.

Oricare vlogger sau practicant de videochat, care are un trafic peste medie, poate fi recrutat pentru un loc de muncă nobil cum e cel de educator. Cel mai important e să aibă abilitatea de a capta atenția și să aibă audiență, iar restul, cum ar fi obiectul informației, sunt doar detalii minore care nu constituie un impediment în acest proces.

Avantajele sunt pentru toți. Noua specie de formatori își va rotunji veniturile, autoritățile rezolvă problema deficitului de personal, părinții vor fi mulțumiți că odraslele rețin materia mult mai ușor și învățământul crește din punct de vedere calitativ.

Sunt necesare măsuri de revitalizare a sistemului, însă, după cum se prezintă situația, nimeni nu vrea să facă ceva, așa că fiecare se descurcă cum poate.

Mulțumesc că ai citit acest articol și, înainte să părăsești blogul, te rog apasă clopoțelul roșu din dreapta-jos a ecranului ca să primești direct ultimele noutăți. Dacă ți s-a părut în vreun fel, arată-l și prietenilor tăi.

ARTICOLE SIMILARE



Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.