PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

NELU E NOSTALGIC DUPĂ DICTATURĂ. NU FACEȚI CA NELU!

Publicat pe: 7 Jul 2020
Categorii: Actualitate

FOTO: Stirile ProTV

De regulă reușesc să nu ascult mesajele politicienilor și, mai nou, ale specialiștilor politicieni. Le aud, dar nu le ascult. De data asta mi-au zgâriat timpanul sunetele scoase de Nelu Tătaru și, cum pierdusem deja lupta cu ignoranța, am reușit să percep asta, ca răspuns la o întrebare în cadrul unei emisiuni la Digi 24:

„Nu neapărat părere de rău, o dezamăgire poate. O parte a populaţiei pe care nu o vedeam în martie, aprilie, atât de vitează ca acum. Ţinem minte toți acea linişte de pe străzile noastre din martie, aprilie. Acel moment și acea liniște, acea colaborare, acea răbdare, a făcut ca noi până acum câteva săptămâni să avem 0,6 0,7 ca (rata de) transmitere, să ajungem la o liniște și la niște măsuri de relaxare. Amânarea măsurilor de relaxare de la 1 iulie trebuie să fie un semnal pentru toată lumea. Noi l-am dat.”
*Nelu Tătaru la Digi 24.

Am tot respectul pentru pregătirea și apreciez cariera domnului ministru. Totuși, când domeniul sănătate se contopește cu cel al politicii, sau invers, se naște un mare rahat puturos, în formă de bici, pe care specialiști de genul lui Nelu îl fac să pocnească.

Deci, Nelu e nostalgic după perioada cu constrângeri pentru români.

Nostalgic după o perioadă în care oricine, speriat de necunoscut și îngrozit de mesajele formatorilor de opinie, căuta un reper și motive logice care să-i aducă liniștea. Căuta adevărul și-și punea speranțele în orice știre sau declarație a autorităților. Nu le-a gasit. Să nu uităm, o perioadă în care România se afla în stare de urgență și, cum a stabilit tocmai Guvernul, orice ieșire din rând era urmată de amenzi, de blam sau alte măsuri dure.

Exista teroarea și frica de virus, dar mai ales de autorități.

Plecând de la asta, să ironizezi o mare parte a populaţiei și să spui că lașitatea a ieșit la iveală prin comportamente de vitejie falsă, e o greșeală capitală. Practic, totul se întâmplă din cauza mesajelor confuze, bâlbelor și manipulărilor din partea autorității pe care Nelu o reprezintă. Totul s-a degradat din cauza celor ca Nelu, dar vinovații de serviciu sunt alții. Asta i-a făcut pe „viteji”, așa cum îi ironizează Nelu, să pună la îndoială orice îi iese pe gură lui și celorlalți guvernanți.

De asemenea, să sugerezi că, în continuare, sunt posibile anumite  restricţii și să arăți că, aşa cum s-a întâmplat în martie-aprilie, se poate întâmpla şi acum cu măsurile de teroare, e ceva inaccceptabil.

Un mic detaliu. Chestia cu sabotarea de către P.S.D. a măsurilor guvernului, prin mesaje de negare a virusului, e pentru proști. Asta pentru că mesajele din partea „ciumei roșii” nu mai prind. Pe-Se-De e în groapă, e de rahat și marea majoritate văd „galben P.N.L.” Sondajele arată asta.

Acest tip de discurs ajunge în sufletul românilor, dar nu-i sensibilizează în sensul crezut de Nelu, mai degrabă îi îndârjește să ignore autoritățile și măsurile acestora. Halal ministru avem în preerie!


Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.