După cum ne-au obișnuit, autoritățile investesc enorm în mesaje care îndeamnă la portul măștii de protecție, igiena mâinilor și păstrarea distanței fizice. Președintele insistă și, cum prinde un televizor deschis, ne spune obsesiv aceleași chestii: masca, igiena și distanțarea.
Continuă lecturaPreședintele, su-pă-rat pe na-țiu-ne, a prezentat în conferința de presă 5 probleme e-sen-ția-le: 1. Țara e amenințată de Pe-Se-De și populația de COVID-19 de tip Pe-Se-De, dar Guvernul P.N.L. salvează totul; 2. Purtatul măștii, păstrarea distanței și igiena mâinilor sunt utile, medicii trebuie apreciați, dar tot P.N.L. ne salvează; 3.
Continuă lecturaSituația epidemiologică e de tot rahatul și, deocamdată, cele mai multe îmbolnăviri sunt în București și Iași. „Indicele vieții” a crescut peste valoarea de 1,5 și asta a făcut ca autoritățile să stabilească noi restricții. Sau, de fapt, să pună în aplicare o normă care stabilește că, în acest caz,
Continuă lectura
N-am o problemă cu faptul că politicienii promit și mint, pentru că asta le scrie în fișa postului. Am o problemă cu cetățenii în ale căror fișe nu scrie că trebuie să fie proști. Cam asta e una din știrile cu care ne trezim dimineața.
Continuă lectura