PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

Cum stăm cu predictibilitatea

Publicat pe: 22 Nov 2020
Categorii: Actualitate

Mă uitam pe principalele promisiuni care vor fi incluse în programul de guvernare al P.N.L.  Oamenii galbeni zic că prin măsurile pe care le vor adopta, în următorii 4 ani de guvernare, România va avea o creştere economică de peste 6%, vor asigura un salariu mediu net de 1000 de euro și pensii majorate cu 46% faţă de 2019, alocaţii dublate, 970 de kilometri de autostradă şi drumuri expres daţi în exploatare, precum și multe altele care vor asigura bunăstarea.

Sună bine și n-ar fi greu de realizat dacă ar exista dorință și mai ales putință. Nu avem cum să știm ce va fi peste 4 ani așa că ar trebui să-i credem pe cuvânt de politician. Același cuvânt pe care l-au pus la bătaie în momentul în care au asigurat de respectarea legilor în vigoare care stabileau în anul 2020 dublarea alocațiilor pentru copii și creșterea cu 40% a pensiilor. La fel s-a întâmplat în cazul creșterii salariilor profesorilor și, cu toate că aceste măsuri erau prevăzute în acte normative în vigoare, nu au fost respectate.

Motivele pentru care nu au aplicat legea contează? Sigur, contează și orice om rațional ar trebui să le aibă în vedere atunci  când emite o părere pentru el sau pentru alții. Majoritatea toxică din Parlament a făcut multe tâmpenii, dar în cazul creșterilor salariale au susținut măsura, deci nu s-au opus. Mai mult, Guvernul a acuzat P.S.D. că, prin susținerea creșterilor salariale, pun în pericol stabilitatea României.

Criza economică a fost un factor important și, probabil, eliminarea oricărei presiuni suplimentare pe buget a fost de bun augur. Problema de față nu e neapărat această criză economică, care era previzibilă și guvernanții aveau toate informațiile necesare, ci atitudinea care lasă de dorit. Mă refer la credibilitate. Adică, în condițiile în care știau că era imposibil de luat vreo măsură de creștere a veniturilor, discursul celor de la putere, până în ultimul moment, s-a referit la certitudinea creșterii veniturilor pe care erau conștienți și hotărâți că nu o vor face.

O observație ar fi că, pe toată perioada amăgirilor, discursul a fost imperativ, cert, favorabil creșterilor și nu de tipul celui practicat în prezent, respectiv "noi nu ne dorim asta". Asta se numește minciună cinică. Cu siguranță, toate aceste mârșăvii influențează predictibilitatea.

Plecând de la exemplul discutat, se pot analiza și celelalte măsuri din programul de guvernare dacă sunt predictibile sau nu.

În general, predictibilitatea se determină pe baza unor seturi de date sau experiențe anterioare. O fiinţă este predictibilă atunci când pe baza unor observații privitoare la comportamentul său, se poate anticipa care va fi acesta în viitor.

Credeți că Iohannis și vreunul dintre soldățeii dreptei sunt predictibili sau păsările migratoare pleacă de fiecare dată toamna spre țările calde?

Mulțumesc că ai citit acest articol și, înainte să părăsești blogul, te rog mergi să te abonezi în partea de jos a paginii și așa o să primești direct ultimele noutăți. Dacă ți s-a părut în vreun fel scrierea, arat-o și prietenilor tăi.


Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.