PREERIA CU NEBUNI

VSC blog

CE MAI ZICE NOU CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat pe: 30 Sep 2020
Categorii: Actualitate, Politică

Circul electoral și istericalele despre fraudele din ultimele zile acoperă cu totul problemele importante care ar trebui rezolvate. Ultima decizie a C.C.R., despre care mai nimeni nu a vorbit, se referă la un subiect care îi interesează în principal pe politicieni. Adică, C.C.R. s-a exprimat despre modul de stabilire a datei alegerilor parlamentare în 2020 și nu există reacții de nicăieri.

Toți vorbesc de pregătirea campaniilor electorale și de strategiile pentru scrutinul din 6 decembrie, dar nimeni nu-și pune problema dacă acesta se va desfășura atunci.

Potrivit deciziei Curții, această dată, în anul 2020, trebuie stabilită de Parlament și nu de Guvern așa cum s-a întâmplat.

Dintre toți amețiții, a apărut Tăriceanu și, cu reținerea unei sfinte din calendar, a spus că partidul domniei sale susține ideea că alegerile să se desfășoare în martie 2021. Bun așa, dar părerea lui Tăriceanu contează mai puțin spre deloc și probabil omul s-a gândit la propria persoană. N-ar vrea să rămână fără serviciu chiar în prag de sărbători. Bineînțeles, el împreună cu ceilalți din partidele căpușe, neînfrățite în stânga unică, ce nu vor mai trece pragul electoral.

Nici măcar de la P.S.D. n-am auzit nimic despre acest subiect, cu toate că acuză vehement Guvernul de inconștiență și lipsă de interes pentru sănătatea publică, atunci când susține desfășurarea alegerilor cu orice consecințe. Acum mingea e în terenul lor, au posibilitatea să decidă și să arate că sunt altfel decât cei pe care-i critică.

Probabil că încă nu s-a semnat ordinul de zi pe unitate cu sarcinile clare stabilite ciumei roșii pentru perioada următoare.

După cum arată situația cu îmbolnăvirile zilnice de COVID-19, nu cred că în decembrie sau când va stabili Parlamentul data alegerilor, vor mai exista liste permanente cu votanți care să meargă la secții, ci doar urnele mobile care se vor plimba de ici colo pentru a strânge voturile celor din izolare sau carantină.

Vor umbla telecomandate din butoanele de pe panoul puterii de la Cotroceni, același panou de unde crește și scade numărul îmbolnăvirilor zilnice.

Interesant e că, prima măsură pe care a luat-o premierul, ca urmare a creșterii la peste 2000 de cazuri zilnice, e o analiză a situației. Adică, până acum nu știau de evoluția pandemiei și au acționat conjuntural, fără vreun plan de perspectivă, invocând sprijinul divinității pe baza bunei colaborări pe care o are Guvernul cu Biserica Ortodoxă Română.

Cu siguranță măsurile ce vor urma o să fie restrictive, astfel încât alegerile să se poată desfășura.

Vor fi închise terasele, plajele, piscinele exterioare, locurile de joacă, parcurile și vor fi interzise orice alte activități care presupun adunări de oameni în aer liber. Nu de alta, dar oricum a venit frigul și nu se mai frecventează astfel de locuri. Aceste măsuri vor fi suficiente pentru a asigura condițiile desfășurării în siguranță a alegerilor.


Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.